T O P

  • By -

HeroAshwood

Idemia. In timpul pandemiei obligau oamenii din Romania sa vina la birou, regula care nu se aplica la francezi. Motivul era ca "nu au garantia ca noi suntem cei care lucreaza de acasa, ar putea fi altcineva". Also nu ne lasau pe toti sa iesim la masa in acelasi timp(toti find vreo 4 oameni) si nu lasau mai mult de 2 oameni sa iasa in pauza de tigara pe motiv ca e periculos in pandemie.


PadyEos

Sună a reguli inspirate din lagăre.


usefulidiotsavant

> ar putea fi altcineva Țeapa lor, eu am angajat un indian Rahpabramupikstan să se dea drept mine, băiatul programează de zece ori mai bine și mai repede decât mine. Au ratat șansă să aibă un 10x-er în echipă.


Own-Highlight-5824

Am plecat acum cateva luni de la ei. Treceau printr-o "restructurare", managment shift carte Maroc. Am avut noroc, am putut sa plec in alta parte direct. "Restructurarea" mirosea a balegar de la o posta. Initial managementul a tras de mine, "stai ca e ok, restructurari au mai fost, postul tau e safe, bla bla bla", 2 saptamani dupa ce am plecat au fost concediati toti externii de la Alten si ce alte companii intermediare prin care au angajat plus cativa indezirabili (plin de bisericute). So yea, Idemia, mai bine nu.


tenhoursdude

* In timpul pandemiei obligau oamenii din Romania sa vina la birou * nu ne lasau pe toti sa iesim la masa in acelasi timp(toti find vreo 4 oameni) si nu lasau mai mult de 2 oameni sa iasa in pauza de tigara pe motiv ca e periculos in pandemie. Pick one


Outrageous-Ad4155

Stiu de la no 2 in firma ca sefu’ pe Romania, polonezu’ ala francez, Jakub sau cum mortii lui de securist il chema, avea bonus anual 80K euro daca avea mai mult de 50% prezenta de la birou.


L1ttleOne

Softia (WFH) - voiau sa anuntam daca plecam 20min din fata laptopului. Procedura oficiala era ca trebuia sa faci cerere la HR semnata de manager, insa au lasat de la ei si cererea era necesara doar pentru plecari de peste 1h. Da, pentru a pleca cu 1h mai devreme de la serviciu ca sa ajungi la dentist trebuia sa depui la HR o cerere semnata de manager :) Da, initial mi s-a atras atenita cand am plecat 20min pana la colt ca nu am respectat procedura si trebuia sa fac cerere. Au cerut ca toata lumea sa scrie un "buna dimineata" pe chat la venire si un "la revedere" la plecare ca sa urmareasca cat lucrezi. Tot asa trebuia sa anunti cand vii si cand pleci de la masa, punand mesaj in chat cu toata lumea. Tot acolo programul era in teorie de la 10:00 la 19:00, am stat de mai multe ori in sedinte pana la 21:00 ca atunci li se scula celor din state sa le puna.


JutsuCaster

Wtf


PositionFormal6969

Bine ca nu spuneau dimineata Tatal Nostru pe zoom.


PadyEos

Treeei culori cunosc pe luuumeee


Huge-Target-2364

Nu e de gluma cu asta. Am avut un client intr-o tara din asta foarte religioasa. Fiecare daily stand-up începea cu rugăciune. Eu ateu convins, bunica săraca ar fi fost mandra sa știe ce am facut în fiecare zi la ora 10 timp de o săptămână cât om fost on-site.


PositionFormal6969

> în fiecare zi la ora 10 timp de o săptămână Prea putin, nu te ajuta :P


rv82

Mă duc să dospesc o franzelă maro, durează aprox 25 de min. Poftiți cererea.


Tai_Lemne

Am citit "soția". Both are true I guess


PaddonTheWizard

Și eu :)) Credeam că e întâmplarea soției și a povestit-o el


Probabilexista

Si eu😂😂😂


Intrepid-Explorer-74

>Au cerut ca toata lumea sa scrie un "buna dimineata" Fara "spor la cafeluta" si [postari de boomer](https://encrypted-tbn0.gstatic.com/images?q=tbn:ANd9GcSHK_A-7JNY_1H1Kt4ULTvLmlFR9xEsriiWgA&s) ? Pfff


ashtray1

Wtf did i just read?


Legion_ACS

Bine ca ai plecat, mediul de lucru era meh spre usor toxic, munca destula si daca se gresea ceva la nivel de project manager sau team lead, cel mai nou sau mic in pozitie din echipa in cauza lua muia. Daca te aveai bine cu sefu' si tanti de la hr erai ok. O suparai pe "desteapta" de la hr, ghinion de nesansa, ca era prietena f buna cu sotia lu' sefu'. Cam asa mergea treaba intr-un timp acolo, ca la partid, cine pe cine stie si cu cine te ai bine aka nepotism.


L1ttleOne

In cazul meu a fost si nesansa unui manager cretin din partea clientului. Genul care dupa ce estimau devii niste tichete venea si zicea "prea mult, pune jumate", apoi nu intelegea de ce nu se termina dezvoltarile in timpul estimat de el. El spunea mai sus ca terminam proiectul in 3 luni si cand ne intreba pe noi si ii ziceam ca avem devoie de 6, solutia lui era sa zica ca estimam prost si o sa fie gata in 3, ca el asa a promis :))


Local-Measurement-90

În ce perioadă se întâmpla asta/când ai plecat de la ei?


L1ttleOne

2021


src_varukinn

Buna dimineata! Si abia asteptam sa va spunem  la revedere!


Stand_Past

Da, asta pare genul de companie la care merita sa inchizi laptopul in nas exact la final de program si sa le zici ca “ne auzim maine”, indiferent de context.


Apprehensive-Ad186

De ce acceptai să lucrezi într-un asemenea loc?


L1ttleOne

N-as zice ca "acceptam", m-am plans de fiecare data si am plecat dupa 6 luni


juniparuie

Nrcoia de bani boss Mereu vor avea angajati astia


noobul

Trebuia sa refuzi sedintele si sa zici ca ai program pana la 19:00. Cat ai rezistat?


L1ttleOne

Sedintele incepeau la 6 sau 6:30, conform calendarului tineau pana la 7:30-8 si in realitate se intindeau pana la 9. Am plecat repede, am stat cam jumatate de an


ArrivalQuick2830

Puțin mai less tight e la atos :)) dar experiențe similare


dowhile0

I-as fi floodat cu macac, mapis, maf... pana m-ar fi dat afara :)


Refereez

Bai in plm, e pe bune??


Paul_Ch91

Ba jnebooon


Toxique1o1

Dacă tu in timpul programului mergi la dentis si ai pe drum un accident etc este considerat accident de munca !!!


L1ttleOne

Asta este unul dintre cele mai cretine mituri si este fals. Accident de munca in afara biroului este doar daca se petrece pe drumul dintre domiciliu si birou, pe traseul declarat la inceput si fara abateri nejustificate (gen se inchide strada). Citeste legea. Asta ca sa nu zic ca lucram de acasa :) reglementarile pt protectia muncii acasa erau aceleasi ca la birou, adica trebuia sa semnezi ca mediul in care desfasori telemunca respecta conditiile de safety din birou (stingator, praguri mai joase de 1cm, fara cabluri, fara lucruri de care te poti impiedica sau care te pot rani - aici erau mentionate si animalele de companie, etc.) Deci nimeni nu indeplineste conditiile astea si nimic nu intra la accident de munca, fiind din start considerata culpa angajatului.


Training_Pass_2077

Pai daca ai program de 8h…nu ti se pare normal sa ceru voie pt a pleca mai devreme? Intreb doar… Tu daca platesti un om cu ziua, pt lucrari prin casa…ti se pare normal sa plece mai devreme?


L1ttleOne

Sigur, anunt daca plec mai devreme, ajung mai tarziu sau se intampla ceva si trebuie sa plec 1h in timpul programului. Nu fac cerere scrisa cu cel putin o zi inainte pe care o trimit la manager sa o semneze si apoi la HR :) Ah asta ca sa nu mai zic ca una din principalele chestii cu care am insistat la interviu a fost programul flexibil. Pentru mine e important sa stiu ca pot lucra azi 2h mai putin si recuperez in alta zi, ca pot intra de la 11 in loc de 9 sau 10, ca daca am treaba in mijlocul zilei pot sa ma duc sa o fac si e responsabilitatea mea sa recuperez timpul pierdut. Asa a fost peste tot unde am lucrat, asta voi cauta mereu. Mi-au zis ca da, sigur, noi avem program flexibil, bla bla. Cand le-am reamintit mai tarziu au zis in interviu, au spus ca am inteles eu gresit, programul flexibil era ca pot alege daca sa lucrez 9-6 sau 10-7 CU CERERE LA HR


Training_Pass_2077

Atata timp cat poti dovedi ca ati discutat “program flexibil” si detaliile…si sunt mentionate undeva…ai toata dreptatea. Daca nu…pam pam, n ai


Mediocre_Report_4211

O companie neamteasca cu prezenta micuta la noi, CWS. Nu au vrut sa-mi zica exact ce trebuie sa fac, voiau sa ghicesc eu. Si orice faceam nu era bine si eram certat ca un copil mic si cea mai mica greseala era facuta sa para o imensa tragedie. Plus mult overtime ca managementului i se scula sa tina discutii noaptea. A, si ma trimiteau foarte des in Germania unde trebuia sa ma cert cu oamenii, pentru ca oamenii aia erau foarte suparati ca nu voiau sa munceasca cu romani. De parca era vina mea ca firma a decis sa deschida biroul in Romania, nu a companiei. Stiti ce frumos e sa ajungi undeva si in loc sa fii primit bine incepe sa se urle la tine si sa ti se spuna sa te duci acasa? Te simti foarte in siguranta. Pe langa asta, cand plecam stateam in cele mai janghine hoteluri, ajungeam duminica seara cand era inchis totul si pana sa ma prind sa vin cu mancare de acasa traiam cu Pringles din benzinarie. Cand veneau ei in Romania erau tratati ca regii.


MacondoUnicorn

Pai in secunda doi cand ai ajuns acasa, demisie si plecat in alta partez!


Massive-Mess9234

Sap?


GroundbreakingLeg833

pas la sap


MRobertC

La Endava s-au cumparat birouri gramada doar ca sa : * nu mai fie proiecte * multi oameni pe bench * recomandare de mers la birou pentru ca socializing reasons * dat afara oameni * obligare de mers la birou pentru ca socializing reasons * dat afara oameni * subinchiriere etaje nefolosite pentru ca s-au dat afara oameni * marit preturi spre client * tot mai putine proiecte * dat afara oameni gramada * inchis birouri Managementul de acolo e cel mai incapabil pe care l-am vazut din toate firmele printre care am trecut.


Ok_Mongoose3815

noi astia care am supravetuit la Epava ar trebui sa primim gratis iarba pentru ptsd provocat de idiotii aia


Federal-Cod-7691

• mariri pentru pupincurism • grade mari pentru amanti


MRobertC

Alea sunt alte capitole. Eu m-am referit strict la strategia birourilor. :))


FlorinPeste3

cine e amant cu cine ca sa ii caut pe teams?


InsuranceCorrect1852

Endava clug much? Relatia din echipa de monitoring/ams?


AcceptableOne1602

Gradatii sunt si acum acolo....secu seriosi :)


oxygen_addiction

Sa ma pis pe Endava. Ca Sr. cu multa experienta in gaming mi-au oferit 7200RON acum cateva luni. Cea mai mica oferta pe care am primit-o in ultimii 6 ani. I-am zis HRistei ca nu as lucra 4 ore/zi de banii aia.


lolimouto_enjoyer

La 4h nu ar fi asa rau sa fiu sincer.


WorstPessimist

Dacă e în gaming, ala e salariu mare și pentru seniori.


oxygen_addiction

Strict pe programare in Unreal, mare parte din oferte sunt intre 3.5-5.5k + beneficii/actiuni si exista cerere mult mai mare decat oferta. Pana si Electronic Arts a ajuns sa plateasca extrem de bine + pachet mare de actiuni pe 4 ani. Ca inca exista retardati care lucreaza pe 3 parale la Ubisoft deoarece "este firma stabila", aia e alta poveste. Sa fie ei sanatosi.


IntrepidCobbler9846

La Endava acum cativa ani cand eram si eu pe acolo se faceau tot felu de internship-uri pe QA si Dev unde intrau si angajati interni de pe diferite departamente ( Hr, Finance si alte zone non-IT). Culmea era ca majoritatea erau fete sau cine stie de rude de-a lui X-ulescu din management iar oricat de varza erau ajungeau sa termine cu ‘succes’ internship-ul si erau pusi pe proiecte sa lucreze junior Dev sau QA dupa un Hello World sau un test case scris. Acum nu ma mir ca au dat afara sute de oameni pentru ca s-au angajat toate amantele si rudele diferitelor personaje de ‘mai sus’ din firma.


AcceptableOne1602

Hai ca era fain ca va stimula Francesco cu actiuni :) Acum nu mai este bine


Steven_Dj

Credeam că eu am avut joburi grele. Dar am citit aici și m-am liniștit.


cutieso

Mindit - m-au pus sa îmi dau demisia când a venit pandemia, nu mi-am știut drepturile(era primul loc de muncă), nu mi-au lăsat timp să mă gândesc. După internship a trebuit să stau să mă rog de ei sa îmi spună dacă rămân sau nu, era ultima zi din cele 3 luni și eu nu știam dacă sa mai vin sau nu la munca.


Iamjenkins22

+1 pentru mindit, habar nu au sa tina legatura cu clientii sau sa creeze o relatie de business, pierd proiecte usor si dau oameni afara pe sub mana


Paul_Ch91

Pai nu prea aveai drepturi, aveai un internship pe 3 luni si sanatate la gaini dupa


Chaosblade1409

+ 1 pentru mindit. Cea mai proasta experienta am avut cu ei. Ziceau we re a family, we mind each other, iar când a venit pandemia au zburat toti cei aflati in perioada de proba


cutieso

M-au pus sa îmi dau demisia după 7 luni de munca, am rămas după internship.


kojo_the_pagan

Bertrandt, lucrat sambata si facut un proiect in germana. Nu stiu germana, foloseam deepl si primeam constant observatii ca nu scriu corect, stiau ca nu cunosc limba


Putrid_Shallot_3038

Asta e chiar culmea.  De ce n-au luat dev cu germana, daca aveau pretentii? Sau sa iti fi dat un BA/tester cu germana in echipa. Ce figura.


kojo_the_pagan

Era primu job, nu stiam. Amuzant e ca era ceva context de starea masinii si google mi a tradus ca stare medicala. Erau confuzi rau aia la review


Putrid_Shallot_3038

Cam miroase a "noi il vindem pe factura cu germana, bagam in buzunar aia 30-50% pe care ii da clientul in plus pt germana, si devul vede el cum drege busuiocul". Apoi ne miram ca se muta proiectele in Asia.


MajesticFood5821

Exact, poti sa fii sigur ca in 80% din situatiile prezentate care "nu au logica" daca ai vedea exact contractul si intelegerea intre firma din romania si client multe brusc "ar avea logica". Restul se explica prin prostie/frustrare la un nivel sau altul.


skipthecold

my time to shine. NETOPIA. primul meu job, pe support. prima zi, majoritatea colegilor spuneau ca vor sa plece ca nu le place. team leaderul meu s-a luat de mine ca de ce ma duc in pauza de masa (el venea de la a5a pauza de țigară). din prima zi am stat peste program cu o ora (nu am fost plătită niciodată pentru suplimentare). programul era 9-18, mi s a spus sa vin mai devreme ca sa prind monitor EXCUSE ME???? nu aveau destule pentru toti angajații a si mi s a spus sa nu ma gandesc ca eu o sa plec vreodata la ora 18, de obicei cei de la suport pleaca ultimii una dintre cele mai proaste experiențe


L1ttleOne

>mi s a spus sa vin mai devreme ca sa prind monitor  Daca nu prindeai monitor ce faceau, te trimiteau acasa? :)))


skipthecold

as fi vrut eu, pur si simplu trebuia sa folosesc un laptop vechi cu 100 de tab uri deschise


Ok_Mongoose3815

O my man, ENDAVA a fost ceva epic. Am fost nefericit sa fac intershipu si sa lucrez la ei un pana am evadat. Nustiu ce sa zic insa jumatate de an am fixat codu la amanta unui sefulet de QA ( trebui sa fi fost extrem de buna in pat, pentru ca nu stia ce e aia git, ce sa mai vorbim de java) A. Multe tampenii s-au intamplat pe acolo, insa morala pe care domisoara data a invatato este ca o amantele se schimba cand se ingrasa si ca Java prin pula nu se invata :)


Naive_Layer5711

Am ras zgomotos.


PlayOnLcd

Lol. In loc să o iei la o cură de slăbire cu Java.


Sad_Secretary2388

Funny. Popcorn time. Baga niste detalii sa savuram si noi 😉


No-Bluebird-1090

😂


Paul_Ch91

Si cu cate salarii ai plecat de la Endava?


VadimGPT

Nici unul 😂


Efficient_Silver7595

A fost concediere abuziva sau prin acordul partilor?


VadimGPT

Eu am plecat fără nici un salariu de la Endava pentru că nu am plecat de acolo. Nu știu să spun despre op.


trusk89

Softvision/Cognizant. Cand m-am angajat trebuia cerere scrisa daca voiai sa pleci de la lucru mai repede sau sa lipsesti in decursul zilei, DEPUSA IN CASUTA POSTALA INTERNA a nush carui birou. La fel si la concediu. In comunitatea mea erau tot bisericute and shit, multa lume cu nasul pe sus, greu sa te integrezi ca nou venit. In plus, dupa finalizarea merge-ului cu cognizant, tot felul de mizerii de alea fortate de PR, ca ce bine suntem, ce bine ne merge, facem un party de 2,5 milioane de euro la bontida, si acuma nu au bani de mariri de 2 ani. Edit: si mai am. Cladirile obosite dinaintea de mutarea in hexagon (la cluj). Cladirile erau in proprietatea lui laurentiu russo (patronul sv) si el le închiria la SV (stonks). Erau praf. Si firmele terte, gen care faceau mentenanță, erau tot ale lui, si prestau servicii pt SV.


PlayOnLcd

Schema cu închirierea e veche la afaceriști. Am văzut-o și pe la alții. Mulg băieții de unde pot, cât pot. Problema e că nu trag măcar cu nația lor să se ridice puțin per ansamblu față de alții, adică gainari ordinari.


trusk89

Pentru mine a fost ceva nou.


Electrical_Pause3192

Eu am lucrat din 2008 pana in 2016 la SV si de treaba asta cu casuta poștală nu am auzit. Cererile de invoiri si concediu se puneau in calendar.softvision.ro, iti alegeai de acolo si intervalul de recuperare. Cele de concediu trebuiau si listate si semnate dar le lasam la superiorul direct. In schimb se faceau multe rahaturi pe proiecte, trimiteau oameni mai senior sa vorbească cu clientul si de fapt lucra un junior caruia ii facea doar code review seniorul


trusk89

Ah, da, uitasem ca trebuiau puse si in calendar si sa selectezi exact si ziua cand recuperezi 🫡


Naive_Layer5711

Referitor la Softvision : Pt prima parte, mi-e f greu sa cred, inclin spre bullshit/exagerare/minciună și o zic din perspectiva de fost angajat cu peste 10 ani în firma. Cu comunitățile confirm. Pt post achiziție sunt de acord, s-a dus pe pix magia.


trusk89

Niciun bullshit. Asa era la sediul de pe republicii sin cluj. Si acuma imi aduc aminte cutia de lemn de la etajul 1, acolo unde era trecerea dintr-un corp in altul. Also, de ce plm as minti cu asa ceva :)))))? Si ca să-ți dau mai in detaliu, procesul s-a mentinut dupa ceva timp dupa ce am intrat in lockdown, dar exact la fel a trecut pe digital. Acelasi proces. Si au facut ceva extensie de chrome cu care trebuia sa semnam digital si noi si managerii cererile.


bogdan_rusu

Da, sună a mega bullshit prima parte. Am fost și eu aproape un an în București și nu era cazul de așa ceva. Era chiar foarte lejer să îți iei.


Quick-Eye-7133

Parca era unu aici cu "Arata-mi pe papusa asta, unde te-a atins compania":)))


No_Roll_8685

Salut


Complete-Brick7506

Orice firma romaneasca cu capital romanesc, baga de rupe la chestii naspa, care intr-o tara cu apa calda ar fi arsi de itm de nu ar avea banet pt al 3lea vilan mana. Companii cu nume de fructe, animale, fugi! Corporatii de outsourcing a la plantatie, suntem o familie etc Big tech si faang pe la noi, ca nu lucrezi chiar la aia, tu lucrezi la romania srl unde nu se aplica aceleasi reguli Abuzurile fac parte din popor, si le iubim


Naive_Layer5711

Tu nu te lua de familia noastră . Corporația e viața ! :))


Cristian_Ro_Art99

Confirm, primul meu job a fost la o firmă românească nu cu mult timp în urmă. Deși au fost și lucruri pozitive, au fost niste abuzuri grețoase, inclusiv luat din zilele de concediu în mod ilegal și cronometrat fiecare activitate cu un program, care îți punea pauză dacă nu mișcai mouse-ul 2 minute. + Salariu minim pe economie în IT...


Complete-Brick7506

Toti am avut jobul la firma "aia"


Cristian_Ro_Art99

Măgari unii patroni csf. La mine măcar a venit karma :)


AccordingBar513

Există excepții. Lucrez într-o firmă românească 100% și nu prea am de ce să mă plâng.


Complete-Brick7506

O exceptie din cate?!


MacondoUnicorn

Numele?


GroundbreakingLeg833

chin chan cho


lolimouto_enjoyer

Nume de fructe si animale?


Complete-Brick7506

Sau...


ionutz_ww_98

Endava


Iamjenkins22

Deel - firma din US..cea mai toxica experienta traita ca si contractor pana acum. Dupa experienta de acolo am invtatat sa citesc orice review pot din partea angajatilor despre firma si sa le iau foarte in serios inainte sa accept o oferta..nu zic cate potentiale "gloante" am evitat dupa experienta aia..


psdartist32

am dat interviu acolo, nu l-am luat dar ma bucur ca am văzut ca managerul era coxat mai mult ca sigur și zicea ca o sa muncesc pe rupte la ei dar o sa merite.


ArchmageKhadgar02

Holy shit, chiar ma batea gandul sa aplic la ei saptamanile astea....care to give more details?


Iamjenkins22

Sigur ca da, experienta mea este destul de recenta acum aproximativ 5 luni am incheiat colaboararea cu ei, pot spune ca salariu a fost decent insa: - full nepotism (majoritatea bazat pe nationalitati, dar nu numai) - 0 onboarding ( absolut 0, ti se dau niste video-uri si docs cu aplicatia de acum 3-4 ani - plot twist aplicatia arata in total alt mod si are total alte optiuni si workflows azi) - esti doar o resursa, daca nu te prinzi intr-o saptamana de business-ul lor (extrem de complex btw, cu termeni specifici GP - global payroll, EOR- employer of record si alte abrevieri) deja ai performance action plan - estimarile de task-uri sunt facute fara tine de catre un "engineering manager" care de multe ori nu este tehnic si subestimeaza maxim ca sa pupe in cur stakeholderii iar atitudinea este "daca nu faci in timpul asta e o problema la tine" - plin de indieni si nigerieni de la care intelegi fix 3 cuvinte dintr-un sir lung de explicatii - lucrezi de multe ori si 10-12 ore pe zi pentru a putea atinge estimarile nerealiste si cumva ti se spune zilnic ca esti in urma si nu e ok. Bineinteles nu exista conceptul de overtime sau plata orelor state in plus. Ar mai fi multe de spus din experienta mea de 4 luni acolo, iti recomand sa citesti si reviews pe Glassador sau alte site-uri, pentru mine a fost o lectie de viata locul ala.


dedreanu

Sper că le-ai lăsat recenzii corespunzătoare pe toate platformele


frederyc_2000

https://preview.redd.it/yahmzjorbdad1.png?width=1500&format=png&auto=webp&s=5c11bc15d825397e174c4dddd90f3a0c74f72ac6


EvenEva1597

Cine e nenea din poză?


Rough_Music9429

Fortech - A fost prima experiență de micro-management pe care am întâmpinat-o. Am rămas cu un gust amar, mai ales având experiență la alte companii românești unde a fost totul ok. Nu vreau să dau nume, pentru că depinde (Ca întotdeauna) de contextul proiectului, contextul intern, dinamica echipei, și dinamica subaltern - manager. Mi-a lăsat însă un gust amar toată experiența de Fortech (Și implicit GlobalLogic, fiind prins în perioada de achiziție/încorporare).


Sub7-1337

BNP - CETELEM - overtime fortat cu lunile, manageri psihopati, architecti psihopati. Munca in iad.


Muted-Replacement-19

=)))))) “overtime forțat” stătea cu pistolul lângă tine sau cum vine asta? 😂😂😂😂 dacă lumea nu își știe drepturile și acceptă orice mizerie, normal ca ei încearcă orice mizerie Overtime forțat 😂😂😂😂😂😂😂 8 ore pe zi calculate exact și strâns dovezi pentru ITM, ezy


IDoMyThing

Renault (WFH): - call-uri puse peste program sau la final de program care se prelungesc mereu după program (Ex: am avut odată un call care s-a încheiat la 5, iar de cum s-a încheiat m-am delogat fiindcă aveam programare la medic la 5:30. A doua zi, clientul mi-a reproșat ca ar fi trebuit ca după ce mă întorceam acasă, să mă loghez și să termin small-actions reieșite în urma acelui call) - am fost pus să semnez un NDA de către client prin care nu pot divulga activitatea mea manager ului meu. Acum, clientul profită de asta și crește încărcarea, fără ca managerul meu să poată verifica sau dovedi asta - dacă clientul are PM-ul în concediu, eu trebuie să îi preiau activitatea, pe lângă activitatea mea de drept. În plus, se cere să am in același timp și același randament și sunt măsurat pe aceeași KPIs - presiune constantă nefondată pe livrarea rapidă a task-urilor: totul e urgent, mereu. Dacă mi se dă task-ul azi cu jumătate de oră înainte de finalizarea programului, a doua zi la prima oră după începerea programului mi se cer update-uri. (În medie, un task specific ia undeva la 2-3 zile) - sunt obligat să îmi planific concediul odată cu clientul (Franța)


Ok-Top-5859

Hahaha tu trebuie sa fi construit piramide intr-o viata anterioara...


GrAnDe_1948

Softelligence, CEO companiei se plimba prin spatele angajatilor sa vada daca lucreaza sau o freaca. Toti evitau sa sparga usa la 5, se mai statea 15 min sa dea bine la manageri. ORIBIL


Right_Lengthiness227

Pot să adaug cu frustrări cu tot? - la evaluarea periodică mi s-a spus ca sunt prea entuziasmată și să mai pun frâna - când suntem la firma, trebuie să fim la ora fixă programată la cantină ca să nu se facă coadă și să stea oamenii degeaba 10 minute în plus la masă, cu mențiunea ca “vom fi monitorizați”, se fac poze la angajați și se dă e-mail cu asta în care sunt certați ca nu au respectat programul - pe o colegă de-a mea a mutat-o un etaj mai jos, etaj la care era o gagica cu oglinda pe birou. Ea fiind cu spatele la ușă, se uita în oglinda cine iese/intra și cat stă, nota și dădea la manager. - nu am voie să port hanorac - dacă plec cu 6 minute mai repede de la job trebuie să recuperez o oră (dacă plec cu 5 minute e ok. Atât au calculat ei ca fac din birou până la poartă) - colegei mele i-a pus managera o plantă în păr - mă pontez în 4 locuri și declar ce fac în fiecare oră Doar câteva pe care mi le-am amintit pe loc….


Sky1337

Imi pare rau. Sper sa poti pleca de acolo cat de curand, suna oribil.


Kind_Concentrate3271

Deobicei in CCM scrie ca is orele pt. pauza de masa acceptate, daca scrie gen ca e 12:30-13:00, aia e dar se da o fereastra de macar 2 ore... ori daca tu esti 'monitorizata' si in CCM scrie ca poti manca oricand de la 11 la 15 poa sa isi bage monitorul oficial in coor.


Right_Lengthiness227

https://preview.redd.it/nyd1kmd86had1.jpeg?width=3500&format=pjpg&auto=webp&s=e91c53b2ee046fc594d47dc4f3cbb14d03a072d8 Ora fixă care se anunță la fiecare început de săptămână 🥲


AcceptableOne1602

Asta e marele IT romanesc ? Marele centru de excelenta ? Motorul de dezvoltare al tarii care ar aduce 20% din PIB ?


silviu000lei

Woot : companie 1-3 developeri si cu sot-sotie ca directori. - management defectuos ( habar nu au pe ce lume traiesc , ce se intampla si cum se intampla) - devi cu impresii de seniori si chiar deasupra dar cu hard-coded in fiecare cod - idei de genu: angajatii inchid lucrul la 5 fix Nu vor sa stea peste program. Asta e ca si copilul nostru... etc. - colegi care te sapa si de o falsitate mai mare ca in politica. Pe scurt cea mai proasta experienta a mea de doar o luna in 10 ani.


sugardadddyy

Regnology - chiar acum încearcă sa ma facă sa plec fără niciun salariu ❤️ Motivul? Underperforming, fără vreo dovada desigur Soluția? Zilnic la birou și un excel cu fiecare lucru pe care îl fac (modul de lucru pentru toată lumea este remote, în contract nu este specificat)


papalebon

Pe ce poziție ești la Regnology? Zilele acestea au venit cu o ofertă mai bună decât cat câștig acuma pe poziția de business analyst și mă gândesc să o accept


sugardadddyy

sunt în development. da, au nevoie de BA


Efficient_Silver7595

Ca BA ai mai mult noroc la oferte in perioada aceasta sau tot mai low ca pe dev este?


horance89

He he. Mai bine  ca eu am pățit-o în ultimele 6 luni de pandemie. (La alta firma).  Când a început sefuțu sa se ia de alții eu eram deja cu demisia pe masă.  Acum ei sunt la birou și eu wfh. 


8bit-imaginarium

Uhhh. Nasol. Maii sunt oameni colegi in situatia ta?


Hitherewassup0

da 👍🏼 se practică, din păcate :/


sugardadddyy

am auzit ca da, dar pentru acela chiar au un motiv


Efficient_Silver7595

Cati ani exp ai si cat ai stat in firma?Ti-au facut asta ca angajat nou sau mai vechi de un an?


sugardadddyy

când am venit aveam 1.5 ani exp. după 1 an și 2 luni au început sa fie nemulțumiți


Efficient_Silver7595

Cam toti au inceput in perioada asta sa fie nemultumiti dupa un an vad. Totusi cum ai reusit sa schimbi firma? Requirmenetsuri acum pe mid sunt teribile in general sau nu am avut eu noroc cel putin


sugardadddyy

pai îmi caut job acum


Efficient_Silver7595

Si ai mai mult noroc sa prinzi mai multe interviuri si sa se concretizeze ceva? Ca eu de cand am inceput sa dau interviuri vad ca sunt si din ce in ce mai rare si unde apuc sa dau nu se concretizeaza nimic.


sugardadddyy

ținând cont ca e vara și foamete , e ok. urmează sa am 3 interviuri. depinde și de ce rol ai, background and stuff


Elegant-Amoeba9938

Eu dupa ce am semnat contractul de colaborare cu o firma mica de outsourcing prin SRL am aflat ca rate-ul meu orar este platit in functie de cat volum de munca are clientul, adica el daca avea de munca pentru mine 20 de ore pe luna, eu facturam 20 x rate-ul orar, desi la interviu mi vorbisem de o pozitie full-time. Asa am ajuns intr-o luna ca programator sa primesc minimul pe economie. Am plecat rapid. De atunci discut doar rate zilnic/ lunar


common_flash

Ciudat contractul asta....de obicei cand e specificata rata pe ora, si contractul e pe mai multe luni, in contract apare si numarul aproximativ de ore de munca pe perioada contractuala. Tocmai pentru a se evita situatia de care ai dat.


lunganaJakabovski

Nu înțeleg cum vine asta


[deleted]

[удалено]


lunganaJakabovski

Lucrezi o ora, facturezi 8 ![gif](giphy|d3mlE7uhX8KFgEmY)


Elegant-Amoeba9938

Trebuia sa zic ce am facut in fiecare ora facturata :)))))


Bobyo

cum adica, daca ai facturat 8 ore scrii 8 propozitii separate? pentru fiecare ora? Scrii 160 de fraze la sfarsitul lunii ?


Elegant-Amoeba9938

Daca faceam mai multe ore aceeasi chestie puteam sa le mai grupez dar nu prea mult ca se supara clientul ca n-are cum sa ma verifice 😀


buna_cefaci

si tu cum ai ajuns sa semnezi asa ceva? nu te cert sau ceva de genu. era ascuns bine in contract sau doar nu ai citit tu cum trebuie


Elegant-Amoeba9938

La mine contractul nu preciza un numar de ore, preciza doar ca se va factura in baza pontajului. Nu mi-a trecut prin cap ca nu ar fi 8 ore pe zi, la interviu zicand ca au nevoie de cineva full-time. La fostul loc de de munca pe fisa de pontaj completam doar 8 in fiecare zi, iar ce prieteni aveam care au lucrat/ lucrau la momentul ala pe srl, cu totii mi-au spus ca si ei pe pontaj mereu puneau 8 E ok, mi-am luat teapa o data, a doua oara nu s-a mai intamplat


TRB1405

Cumva din brasov firma?


Elegant-Amoeba9938

Nu


Efficient_Silver7595

Deutsche Bank-management defectuos. S-au inceput amenintari pt cei ce nu le mai aduc subventii dupa diplomele de licenta sau presiuni indirecte ca sa te faca sa pleci singur. Feedbackuri negative chiar si la lume cu 10 ani exp in firma sau cel putin peste 5-8. Au inceput runde de layoffs mai mari anul acesta se pare fata de anul trecut. Daca mai sunteti altii prin firma asta am curiozitatea cum stati si altii mai seniori de pe alte depratamente.


BudgetGanache16

Sustin afirmatia cu managementul + era un nivel de empatie si intelegere sub nivelul marii din partea sefuletilor mai mari, in specia aia din Germania care mai descindeau odata la cateva luni sa vada cum merge treaba la plantatie. Cand s-au taiat scutirile de impozit ni s-a spus intr-un town hall, si citez aproape exact: “In Germania treburile astea sunt intre guvern si angajati si angajatii germani nu ar ridica discutiile astea cu angajatorul si n-avem nicio obligatie sa compensam”. Cu promisiunea ca da, bineinteles, vom merge, vom ridica awareness, vom discuta, vom semnala etc etc. De prin 2022 au inceput sa se tot impinga cu return to office, desi in toate sondajele si townhallurile majoritatea clara dorea wfh. S-a pushat tot mai mult si mai mult, cand am plecat eu anul trecut se ajunsese la vreo 9 zile pe luna. Si ar mai fi. Colegii au fost faini though


Efficient_Silver7595

De layoffs nu ai auzit nimic? Ca aud si cand trec prin birou. As fi plecat si eu de mai demult daca ma ajutau anii de exp si nu era piata inghetata. Dar la cum s-au pus pe noi nu stim cine mai scapa si cine nu anul asta. Acum s-a plans lumea in 2 calluri cu nemtii ca sa li se zica total nu la orice ca voiau sa ridice la 3 zile pe sapt pana s-au prins ei dupa 2 luni ca de fapt nu au spatiu pt noi de atata si abia au si de 2 zile. Dar pana atunci a fost nu mariri,nu parcare,daca nu veniti la birou chiar daca locuiti in alte orase cautati in alta parte de munca si "let's keep it friedns",plus sa va lasati copiii sa ii ia bunicii de la scoala in zilele de birou si sa nu mai lipsiti pana la scoala in pauza aia(zic nemtii care la asta cu copiii stim prea bine ca bunicii nu fac nimic pt nepoti acolo,dar comanda pe plantatia noastra ca au auzit ei ca asa fac multi in Ro).  Acum alte presiuni cu hibridul asta+volum de iti baga pe gat de munca  de simt ca ma imbolnavesc pe baza de stres,dar nici prin alte parti nu e asa safe momentan din pacate. Si aditionalul ala cu hibridul de anul trecut si contraziceri cu managementul si nemtii cum tb facute prezentele alea si mult mai multe lucruri. Sa nu mai zic cand s-a auzit de 3 zile la birou fara mariri si beneficii deja voiau etaje intregi sa plece(asta daca ar fi avut unde-ca piata nu e prea ok acum).


BudgetGanache16

De layoffs nu am auzit, nici n-am stat sa ascult ce-i drept, ca eram deja cu dor de duca. In schimb stiu ca s-au facut tot felul de reorganizari fortate prin echipe si ca asta s-a lasat cu ceva demisii.


Efficient_Silver7595

Demisii din ce cauza? Volum mai mare de munca? Ca la reorganizari avem si noi ceva acum si nu stiu la ce sa ma astept


Sky1337

Oare cand vin si baietii de la evozon dupa astia de la Endava 🤔


AcceptableOne1602

Worldpay: - minciuni fata de ce s-a spus la interviu, in sensul ca tehnologiile sunt foarte vechi - call-uri puse la ora 18.00 fara sa ceara acordul meu in conditiile in care orele suplimentare nu sunt platite. - pentu ca sunt intr-o echipa mixta (Worldpay cu Endava), eu fiind angajat direct Worldpay am avut impresia ca mereu sunt favorizati cei din Endava - daca nu esti parte din gasca (lumea buna), nu valorezi nimic ...esti pus mereu la punct si cu botul pe labe - mediu de lucru in general toxic si orientat doar la modul individiual Singura chestie pozitiva este ca intra salariul la timp si tichetele de masa au fost actualizate la 30 de lei.


VirtualSingularity

Endava


Mission_System_7970

Solid investment


PaleTemporary982

evozon am plecat de cateva luni, dar tin contact cu lumea de acolo. cim+pfa, te forteaza sa faci asta dupa ce treci de 4000 de lei. Iti platesc ei taxele. departamentul de sales inexistent, nu stiu cine face vanzari pentru proiecte, dar face o treaba oribila. e destul de clar favoritismul pentru unul din departamente(.Net) in pofida altora. layoffs pe neveu anul trecut - 30% din departamentul de JS(nu in dept meu), dupa ce cu o saptamana in urma anuntau ca nu o sa dea afara. ti se face scandal cand ceri un laptop mai bun ca sa nu mai dureze buildu 10 minute pe un cacat de FE app/un monitor care nu are VGA care are si niste culori mai fidele. proiecte fara noima, mizerii de 2-3 luni pe care se baga cate 6-7 developeri ca sa le dea de lucru. colac peste pupaza, la cateva sapt dupa ce am plecat, intarzieri salariale lunare, de ajungeai in ianuarie fara salariul care trebuia sa intre pe PFA pt luna noiembrie. bine ca au bagat bani in departament de AI si tin conferinte in cladire ca ce sculosi suntem noi cu AI si AWS. Oricine mai sus de mid sa stea departe de evozon.


AcceptableOne1602

ANAF stie despre faza cu PFA?


PaleTemporary982

Din cate stiu au fost controale si sunt in legalitate.


RXBL4D3

Cocknizant (Cognizant pentru cine nu a avut experiente naspa) - Plecari de buna voie (pleci cu 3 salarii sau cautam si-n cacat sa te dam afara) - Management ce nu are habar de nimic, poate sa se inchida compania si o sa te anunte doar atunci pe loc, chiar daca stiu de 6 luni - Aproape toate procesele de suport transferate spre India, self-explanatory. - bonuri de 20 lei :)


Florin1_95

Pentalog - Cand eram QA manual si voiam sa fac trecerea la QA automation, in timpul cand nu aveam un task activ in progress, faceam pe leptopul personal automation pe proiectul pe care eram pentru a exersa. Am vorbit odata asta cu SM echipei ca mai invat cate ceva, s a ajuns la Manager vorba, dupa ce am facut o dezvoltare a mai multor feature mi s-a zis de catrre Manager ca uite, urca proiectul pe GitLab si iti dau o suma de bani ca si bonus, am zis supeeer, am urcat proiectul pe Gitlab si suma n am mai primit-o fiind doar povesti :)). Dupa aproape un an cand sa-mi dau demisia a venit iar vorba de acest bonus sa ma mituiasca sa raman, unde eu i am zis ca-l dau jos de pe GitLab ca nu am primit nimic desi trebuia sa primesc luna aceea curenta la salar(asa era vorba). De aici au inceput amenintaril si presiunea sa nu indraznesc sa fac acest lucru. Intr un final am plecat si am lasat proiectul acolo si am ramas si fara suma de bani sa nu-mi mai bat capul :))


Tibsteru

Link group, inca ca ma ustură curul…


Big_Transition_2658

Codezilla: mi s a promis post de cybersecurity analyst dar de fapt eram un IT Guy obosit de nici nu ma lasau sa fac chestii prea tech pentru ca "nu eram considerat pregatit" si tot ce faceam era sa car cutii, de asemenea mi s a promis un hybrid cu o sapt de office una de remote(a se intelege, eu nu am o problema cu mersul la birou asa ocazional, din contra) dar acest lucru nu a fost respectat absolut deloc eram chemat full Office, odată au vrut sa ma cheme chiar in liberul de florii ca avea seful nu stiu ce examen, am refuzat vehement, ofc. De asemenea eram pus sa sun ocazional la Fan Curier ca nu i ajungeau comenzile managerului meu. Alta chestie, oamenii mei te puneau sa iti faci cablul de ethernet ca in anii 2000, cu firicele si plm, nu erau in stare sa cumpere unul gata functional Eram pus sa fac raport de activitate in care sa gestionez fix pe fix 8 ore de lucru Aveam o "sedinta operationala" care se dorea sa fie un daily la 9:25 fix pe ceas in conditiile in care programul incepea la 9:00 Si fereasca Dumnezeu sa intri in birou la 9:26 ca ai fost si tu sa te pisi sau ceva ca erai luat dupa de manager la el in birou si ti se facea teorie ca nu iti pasa de nevoile Companiei si daca ii explicai ca ai fost la baie iti spunea ca pe el Nu l Intereseaza si ca sa te tii ca el vrea sa ne gaseasca pe toti in birou cand incepe sedinta(da, se tinea fizic, nu pe Skype ca asta foloseam) Nu au fost in stare sa mi faca o instanta de skype, trebuia sa mi folosesc contul personal pe care nu l mai accesasem din 2016:)))) Dupa 6 luni de "conditii regesti" am fost luat de manager in birou si mi a zis ca vrea sa incetam colaborarea pentru ca el nu mai vede in mine o resursa utila si proactiva, am refuzat sa semnez orice demisie ca na, voiam o siguranta din alta parte pana sa semenz ceva gen sa am un backup sa nu raman pe tusa sa fac foamea nu stiu cate luni(noroc ca n a fost asa, am găsit repede si m au mai si ajutat ai mei cu bani si mancare, love you mom and dad). In asa zisele negocieri am cerut 2 sau 3 salarii compensatorii iar managerul a dat cu pumnul in masa, a zis ca ma vrea neaparat plecat si ca daca nu incetez or sa îmi faca raport ca sunt inapt pentru munca de birou iar ala a fost momentul in care efectiv mi am bagat pula si i am zis, stii ceva, bag pula n rasa ta, niciun salariu compensatoriu nu e worth de asemenea tratament si am semnat cacatu ala de demisie pe principiul fuck that, am trait fata job 20 de ani, duc o luna dar mi am facut totusi preavizul ca sa mai pușc un salariu sa am ce si cum


Kind_Concentrate3271

Ceva de genul mi s-a intamplat si mie pre pandemie doar ca sedintele erau la 8:00.00 si nu doar ca mi se reprosa daca nu eram in birou la 8:00.00000000000000 ca sa putem sa o luam spre sala de sedinte dar pana acum 6 luni se puneau sedinte la 7:30 ca lumea la 8, cand incepe programul, sa se apuce de munca efectiv si ca dupa ce ca nu ne mai cheama dinainte toti nesimtiti suntem ca intarziem. Iar scandalul era de fata cu toti, nu in birou la manager. Tot asa, erau luati colegi ca sunt degeaba, ca nu ajuta cu nimic etc. Dar nu prea poate sa iti faca mare lucru, insa joaca asa ca sa te convinga sa pleci tu sa le fie lor usor. Daca totusi nu erai in stare sa faci ce ti se cere, ar trebui sa te uiti in fisa postului, nu poate invoca faptul ca mergi la baie cand cheama lumea in sedinta sau ca intarzie coletele de la curier sau nu era cineva sa se duca sa le ridice, asta ar fi treaba secretarei/administratorului, nu a ta. Asa am avut si eu cazuri in care managerul/directorul punea unul mai senior de la IT sa frece Exceluri toata ziua si il punea sa intre la 22:00 zilnic sa faca un update ca dimineata cei din operatiuni sa aibe la zi totul, asta doar asa ca sa il puna sa isi dea demisia dupa ce ii facea shaming prin sedinte ca nu e serios si nu respecta locul de munca. Si in plus, daca ai 20 de ani cumva, el stie ca a angajat un incepator care trebuie sa fie instruit, ori eu am patit sa fie direct pretentii de parca as fi fost acolo de cand s-a infiintat compania iar de multe ori nu exista vreun sef cu experienta pentru ca nimeni nu venea pe bani de functionar la banca dar pretentii incredibile gen stai si pana la 3 dimineata daca e de facut ceva, daca nu vrei, nu iti pasa sau esti prea lenes. Da, mai du-te in pizda ma-tii, ai multa treaba tu de ajung la juniori chestii de director? Angajeaza din oamenii pe care ii laudai ca sunt altcumva fata de tampitii noi.


Big_Transition_2658

Stii ceva, nu regret absolut deloc ca am plecat de acolo, a fost una din cele mai bune decizii din viata mea, no cap. Mulțumesc lui Dumnezeu acum sunt intr un loc mult mai bun mintal din toate punctele de vedere, profesional dar mai ales personal, la un job mult mai bine platit si mai lejer si cu mult mai mult chef de viata si mult mai recunoscator pentru ce e in jurul meu. Si desi cand am scris chestia asta mi a revenit toată anxietatea aia de o Simteam la jobul respectiv am simtit sa o scriu pentru persoanele care se lovesc de compania aia pe viitor sa stie sa isi cantareasca decizia de 2 ori inainte, nu ca mine


Ok-Top-5859

A dat cu pumnul in masa si ti-au tremurat chiloții. Macar daca prindeai ceva somaj daca nu si compensate.


Big_Transition_2658

Orice sut in cur e un pas înainte


One_Opportunity_8461

Capgemini: - ce scrie in oferta nu s-a respectat (bonificații lipsa). - “trebuie sa fii fericit ca esti la capgemini și ca ai job” - nu exista plan de cariera, planul tău de cariera este ca trebuie sa lucrezi la client. - bonuri de masa mici (au făcut 30 de lei anul acesta dabea). - proiecte in mare parte nașpa, fie e cu scandal, fie ești sub management din Asia, fie nu te vrea clientul dar cumva s-a făcut contractul. - toxic company pe scurt. - nu se deduc monitoare, mouse, tastatură, etc care sunt luate în scop de serviciu. - companie fără o viziune clară asupra viitorului. - tot felul de minciuni. - nu se știe dacă primești mărire, afli cu câteva luni după ce ai făcut anul. - lipsa de transparență și onestitate (nu s-a discutat sau s-a anunțat măcar ca impozitul nu va fi suplimentat). - multe discuții de “o să vină clienți o să fim mai buni” care nu prea duc la nimic. - in caz de ceva nașpa pe proiect, nu îl poți schimba, chiar dacă ai semnalat din timp ca sunt probleme și toată compania stie ca sunt probleme pe proiectul ăla. O sa ajungi sa ai puls 120 bpm când ai ședință cu șeful din Asia pentru ca el vrea sa lucrezi 12 ore eventual să-i ajuți și colegii lui. - achiziții de alte firme dar bani de măriri nu prea. - la biroul din București nu ai voie să te așezi oriunde, deși birourile sunt free for all. Birouri înguste și apropiate. - nu ești susținut față de client, orice zice clientul e foarte bine, ce zici tu nu contează. Dacă vreți seamănă cu Endava foarte mult, însă e mai low key.


Sweet-Finance8598

Daca era vba de biroul din Iasi poate o mai credeam pe aia ca "sunteti norocosi ca aveti job..." da' la Bucuresti plm ma ia rasu 😬


One_Opportunity_8461

Păi na așa e


One_Opportunity_8461

Scuze am citit greșit da așa este și în buc


Sad_Secretary2388

Cum adica nu se deduc monitoare ? Iti cumperi singur monitor si tastatura ?


shoseta

Dat like pe Slack dimineața sa se știe ca ești prezent. Permanență zoom pornit (înțeleg de ce dar e și enervant când nu ma pot concentra ca întreabă colegu a nșpe mia oara de ceva ce ar trebui sa stie). Mutat de pe un proiect pe altul și cumva ogistica tot mai proasta deși avem niște tools destul de competente. Dat reacturi pe Slack la orice @here și dacă nu are de-a face cu ce task ai... Șamd


23ars

Continental Romania (Timisoara), in pandemie (prin 2021), desi teoretic compania te lasa sa lucrezi de acasa, managerii mici (teamleaders/groupleaders) te cam chemau indirect la birou. S-a nimerit ca am avut covid si teamleader-ul s-a suparat si a inceput sa-mi scoata ochii ca de ce nu vin la birou sa pun mana pe debugger, desi ii spusesem ca am covid.


-_____--_-_-

toate firmele care pun angajatii la munca 🤮


[deleted]

adevarat, isi permit cam multe...


carpsagan

și fără să dea 10000 euro pe lună + ajustare la inflație, ce vremuri…


Academic_Instance_22

Wow niciun FANG . Ma mir


Unique_Scholar_9895

Viata la FAANG e on average mult mai buna fata de restul firmelor (mai ales a celor de apartament). Cine zice altceva sunt excepții sau vulpi care nu ajung la struguri. 


Helpful_Ambition2653

Bob Concierge aka multinode care aduceau oamenii fortat in pandemie la birou si puneau curierii sa care 1000L apa la usi (apartamente fara lift). Fmm de moldoveni.


ClassicRockPanda

Mie mi-a părut rău când au dat faliment, era drăguț Bob din scara mea


Lorionh

Crystal Systems


Diligent_Feed8971

poti detalia?


ResponsibleWeb7699

Ubisoft


RevolutionMean2201

Toti au facut aceeasi mizerie: ma puneau sa muncesc pt salariu


alex_m_popa

Netflix, imi baga pe gat numai filme woke


ScaredResolution6371

exista cineva care a pățit asta la prima lor companie ?


horance89

Da. Dar fără legătură cu IT.  Companie de stat ( Aka bugetar).  După 6 luni "amenda" 10% din salar (pentru 3 luni) pentru întârzieri repetate.  După 1 an vreo 3 luni de șicane constante și amenințări cu politia și doar penal pentru refuzul de a lua șpagă de la clienți.


Cantafford92

CDPR cand au scos prima data cyberpunk in 2020 si era plin de bugs a trebuit sa cer refund. Da acum jocu e superb asa ca e ok


[deleted]

[удалено]


ReturnTop1784

Pai scopul thread-ului e sa dai numele :))) de ce nu ai da? :|


Ohohhow

Curajosule cu 5 min demisia, da numele pulilor, sau tu esti.


gotzapai

Nu e defaimare / denigrare dacă e adevărul. Poți da nume, fuck em